Povesti de pe canapea. Cand decizia e corecta si totusi doare

In cabinet, una dintre cele mai frecvente confuzii dupa divort nu este legata de decizie, ci de durere.

„Daca a fost decizia corecta, de ce sufar atat?”
„Daca inca plang, inseamna ca am gresit?”

Aceste intrebari apar dintr-o premisa falsa: aceea ca o decizie sanatoasa ar trebui sa fie si emotional usoara.

Din perspectiva clinica, lucrurile sunt mai nuantate.

1. Ambivalenta este un proces sanatos, nu un semn de regres

Ambivalenta apare atunci cand doua realitati valide coexista:
– stiu ca relatia trebuia sa se termine
– si totusi simt pierderea profunda

Aceasta coexistenta nu indica instabilitate decizionala, ci integrare progresiva.

In teoria atasamentului, separarea activeaza sistemul de atasament indiferent de calitatea relatiei.
Chiar si relatiile conflictuale sau disfunctionale pot reprezenta o baza de siguranta cunoscuta.
Sistemul nervos reactioneaza la pierderea familiaritatii, nu doar la pierderea „binelui”.

De aceea, creierul poate intelege clar ca despartirea era necesara, in timp ce corpul si emotiile proceseaza inca ruptura legaturii.

Nu este contradictie. Este functionare umana normala.

2. Durerea nu inseamna regret. Inseamna doliu.

Clinic, este esentiala diferentierea intre regret si doliu.

Regretul are o structura cognitiva:
„Am gresit. N-ar fi trebuit.”

Doliul are o structura relationala:
„Am pierdut ceva care a contat.”

In multe cazuri, persoana nu regreta plecarea, ci:
– anii investiti
– identitatea de „noi”
– versiunea idealizata din primele etape ale relatiei
– naratiunea despre viitor

Se pierde nu doar partenerul, ci si o poveste despre sine.
Aceasta este o pierdere narativa si identitara, nu doar relationala.

Durerea apare pentru ca investitia emotionala a fost reala.
Faptul ca relatia s-a incheiat nu anuleaza semnificatia ei.

3. „Divortul corect” poate activa scheme profunde

In practica clinica observ frecvent activarea unor scheme precum:
– abandon
– esec
– rusine
– sacrificiu de sine
– dependenta emotionala

Chiar si atunci cand plecarea este un act de autonomie sanatoasa, sistemul intern poate interpreta ruptura ca:
„Nu am fost suficient.”
„Am distrus ceva.”
„Am esuat.”

Durerea devine astfel dubla:
– durerea pierderii
– durerea activarii schemelor vechi

A interpreta aceasta suferinta ca dovada ca decizia a fost gresita este o eroare cognitiva frecventa.

Durerea nu invalideaza corectitudinea.
Durerea indica procesare.

4. Mitul „divortului ca eliberare”

Social, divortul este prezentat fie ca esec rusinos, fie ca eliberare triumfala.

Realitatea clinica este ca, de cele mai multe ori, este ambele.

Poti simti:
– claritate si tristete
– usurare si vinovatie
– libertate si gol

Aceste trairi simultane nu indica indecizie, ci complexitate emotionala integrativa.

Persoanele care sufera cel mai intens nu sunt neaparat cele care regreta.
Sunt adesea cele care nu isi permit sa simta durerea pentru ca „ar trebui sa fie bine deja”.

Blocarea doliului prelungeste suferinta.

5. Nu exista timeline standard pentru integrare

Procesarea unei relatii semnificative nu urmeaza un calendar social.

Unii oameni isi regasesc stabilitatea rapid.
Altii au nevoie de ani pentru integrarea completa.

Nu este competitie.
Nu este slabiciune.
Este ritm psihic individual.

Concluzie clinica

Poti sti cu luciditate ca relatia trebuia sa se termine
si in acelasi timp sa plangi pierderea.

Poti face o alegere matura
si totusi sa simti gol.

Divortul poate fi cea mai corecta decizie
si cea mai dureroasa experienta.

Simultan.

Ambivalenta nu este dovada unei greseli.
Este dovada ca procesezi o relatie complexa, nu o poveste simpla de „bun versus rau”.

Pentru cei care se confrunta cu aceasta poveste si simt ca ambivalenta, durerea sau confuzia devin coplesitoare, este important sa stiti ca nu trebuie sa parcurgeti acest proces singuri. Un spatiu terapeutic poate oferi claritate, sustinere si structura in integrarea pierderii. Nu ezitati sa contactati un psihoterapeut.

Psihoterapeut Iulia Florea