"Tu mereu, tu niciodata"

"Tu mereu, tu niciodata”

Intra in cabinet grabita, cu umerii trasi si ochii obositi. Se aseaza pe fotoliu, ofteaza si spune incet:
„Nu mai pot. Orice as face, tot eu gresesc. El zice ca nu ridica tonul. Ca mi se pare. Dar eu il aud. Si simt cum ma micsorez in fata lui.”

O privesc cum isi cauta cuvintele, dar in spatele lor se simte altceva: oboseala, tristete, singuratate.
Nu mai vorbim despre o cearta. Vorbim despre cum doare lipsa de blandete. Despre felul in care un ton, o privire sau un gest pot sterge in cateva secunde tot ce s-a construit cu grija.

In multe relatii, dialogul ajunge sa sune asa:
„Tu mereu…”
„Tu niciodata…”
Cuvinte care apasa, fara sa repare.

Cand spunem „tu mereu” sau „tu niciodata”, fara sa vrem, il punem pe celalalt intr-o cutie din care nu mai poate iesi. Nu mai descriem o situatie concreta, ci etichetam. Si, oricat am avea dreptate, mesajul nu mai ajunge la el.

Cealalta persoana nu mai aude: „Ma doare.”
Aude doar: „Esti de vina.”

Invalidarea rana care nu se vede

Uneori, nu e vorba de cearta in sine. E vorba de neputinta de a fi auzit. De acel „nu ridic tonul”, spus pe un ton care doare.

Asta e dubla invalidare: mai intai prin comportament, apoi prin negarea trairii.
E ca si cum ti s-ar spune: „Nu ai voie sa simti asa.”

In timp, se aduna frustrari, lacrimi nerostite, distanta. Iar iubirea nu dispare brusc, se ofileste in tacere, cand nu mai gaseste loc sigur unde sa se aseze.

Dincolo de cearta, nevoia e simpla: „Strange-ma in brate.”

In spatele reprosului, se ascunde adesea o rugaminte nerostita.
„Strange-ma in brate.”
„Fa-ma sa simt ca sunt important(a) pentru tine.”

Terapia Centrata pe Emotie (EFT), creata de Sue Johnson, ne arata ca nu ne luptam pentru control, ci pentru siguranta emotionala.
Cand nu ne simtim vazuti, ascultati sau validati, creierul percepe pericol: „O sa raman singur.”

Unul se retrage, celalalt ataca.
Dar sub amandoua reactiile e acelasi dor: „Mai vezi-ma, mai alege-ma.”

EFT ii ajuta pe parteneri sa ajunga la emotia de dedesubt:

„Cand te retragi, simt ca nu mai contez.”
„Cand vorbesti pe tonul acela, mi se pare ca nu mai sunt iubita.”

Si acolo, in acel moment de vulnerabilitate, se intampla ceva esential: celalalt nu mai are ce sa apere. Poate, in sfarsit, sa auda.

„Tu mereu” si „tu niciodata” ridica ziduri. „Strange-ma in brate” le darama.

Pentru ca, dincolo de tot, iubirea inseamna atasament sigur. A sti ca celalalt ramane, chiar si cand nu suntem perfecti.

E ceea ce reconstruim, pas cu pas, in cabinet: spatiul unde oamenii invata din nou sa se auda, sa se atinga, sa se vada.
Unde tonul scade, ochii se intalnesc, si cineva spune pentru prima data:

„Nu vreau sa am dreptate. Vreau doar sa fim bine.”

Daca te regasesti in randurile acestea, daca ti-ai spus si tu, in gand,

„Nu mai stiu cum sa ajung la el (sau la ea)…” poate e momentul sa nu mai lupti singur(a).

Uneori, primul pas nu e o cearta in plus, ci o programare.
Un loc in care sa inveti din nou cum se spune, fara teama:
„Strange-ma in brate.”

Psiholog Iulia Florea